Radu Pietreanu de la ”Vacanța Mare”, grav bolnav! Cum a ajuns să arate acum ”Costel”
A trecut foarte mult timp de când ”creierul” trupei de comedie Vacanța Mare nu a mai apărut în lumina reflectoarelor. Motivele par să fie foarte serioase, și asta pentru că Radu Pietreanu a ajuns pe mâna medicilor.
Actorul a suferit recent o intervenție chirurgicală pentru care a trebuit să facă multe sacrificii. Pentru a-și trata problemele de sănătate, actorul și-a vândut casa. Anul trecut, la vârsta de 56 de ani, a avut o intervenție în Turcia. Atunci, a fost nevoit s-și vândă vila de lângă Pădurea Băneasa, în care a locuit în ultimii 15 ani, și s-a mutat la Azuga, în inima munților, departe de agitația urbană.
De asemenea, bani i-au trebuit și pentru a plăti tratamentul dat de medicii din Turcia. A renunțat la viața de ”rocker„ și are mult mai multă grijă de sănătatea proprie.
În plan artistic, Radu Pietreanu își reia activitatea anul acesta și în martie va avea primul spectacol la Timișoara. În ultimul timp, ”Costel”, acum supranumit ”Profu de umor”, a mai slăbit, potrivit Viva.
Radu Pietreanu face stand-up comedy
Îndrăgitul comediant, chiar dacă i-a rămas pseudonimul de ”Costel” de la ”Vacanța Mare”, acum preferă să i se spună ”Profu de umor”.
Radu Pietreanu distrează oamenii prin show-urile sale. Noul turneu îl va face alături de chitara sa. Va cânta prin țară, apoi prin Europa!